Elevii din clasa a XI-a și a XII-a, dar și cei din clasa a VIII-a, care au susținut simularea Bacalaureatului, respectiv a Evaluării Naționale, la limba română pot afla dacă au dat răspunsurile corecte la subiectele propuse de căre reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării.

Pe site-ul liceunet.ro, o platformă creată special pentru a facilita pregătirea elevilor pentru școală și examene, a fost publicată deja o variantă de rezolvare a cerințelor. Subiectele au fost soluționate de către profesori de limba română, în conformitate cu baremul de la examen. Astfel, elevii vor putea face o comparație între răspunsurile date de ei și cele publicate pe liceunet.ro.

Pentru a vedea cum s-au descurcat la proba la limba și literatura română, elevii trebuie să intre pe site-ul liceunet.ro și să acceseze secțiunea care conține rezolvarea subiectelor de la simularea 2017. Vor găsi aici răspunsuri potrivite atât pentru cerințele de la Bacalaureat, cât și pentru cele de la Evaluarea Națională.

În plus, în zilele următoare, tot consultând site-ul liceunet.ro, elevii vor putea afla dacă au dat răspunsurile corecte pentru Matematică sau Istorie, cât și pentru proba la alegere (pentru elevii de clasa a XII-a).

 

Articolul precedent27 martie este Ziua Unirii Basarabiei cu România – sărbătoare națională
Articolul următorPeste o sută douăzeci de milioane lei, aprobate de CLT pentru bugetul Colterm

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.