Eugen Dogariu: PNRR a fost tratat superficial și de către actuala guvernare!

Senatorul PSD de Timiș, Eugen Dogariu critică modul în care a tratat actuala guvernare Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). La 1 iunie, România a trimis planul către Comisia Europeană, iar după doar câteva zile, CE a transmis numeroase observații României, cu privire la plan.

Social democrații au depus o moțiune simpă de cenzură împotriva ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghiinea.

”Săptămâna aceasta a fost depusă o moțiune simplă în Camera Deputaților împotriva ministrului Ghinea. iată că zilele acestea se confirmă tot ce am spus în ultimele luni și tot ceea ce am subliniat în a atrage atenția că PNRR este tratat superficial și este tratat părtinitor de către actuala guvernare. Am văzut zilele acestea că pe lângă faptul că ministrul Ghinea este incompetent este și mincinos, Comisia Europeană a transmis numeroase observații, unele dintre ele foarte bune, legate de modul în care s-a elaborat PNRR. Aceste observații au venit în data de 4 iunie, în condițiile în care planul a fost depus la 1 iunie. Iată că a fost nevoie de doar patru zile ca la nivelul CE să se facă un punct de vedere cu privire la calitatea PNRR. Cu toate acestea ministrul Ghinea spune că totul este în regulă cu PNRR și că lucrurile vor merge în continuare foarte bine pentru România. Dacă este să ne uităm pe materialul trimis de Comisia Europeană putem să constatăm că avem parte de proiecte care nu sunt bine argumentate, de reforme propuse care nu au nisiun fel de susținere în realitate și care nu au în spate niciun fel de document transmis de România către Comisia Europeană. Vom vedea că o mare parte, sume exorbitante merg în special către consultanță și nicidecum către ceea ce ar însemna dezvoltarea României”, spune senatorul PSD de Timiș, Eugen Dogariu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here