Muzeul Satului Bănăţean vă invită luni, 10 mai, la ora 12, la vernisajul expoziției Din lada cu zestre – a șaptea expoziție din cadrul proiectului Colecții și colecționari din România.
Evenimentul va avea loc în holul bibliotecii, iar prezentarea va cuprinde ansambluri vestimentare tradiționale din diferite zone etnografice din Banatul de câmpie și cămăși deosebite din mai multe zone ale țării, din colecția doamnei Sonia Isacov.
”Această colecției a luat naștere dintr-o iubire față de frumos și dintr-o dorința puternică de a păstra amintirile îmbrăcate în straie populare. Indiferent de motivație, cu infinită pasiune și răbdare, tânăra colecționară se luptă să pună în valoare aceea parte a trecutului, atât personal, cât și a comunității din care face parte, prin piesele adunate, uneori atipice, alteori extrem de valoroase prin unicitatea lor artistică”, spune organizatorul evenimentului, colecționarul Marius Matei.
Expoziția va fi deschisă din 10 mai până în 11 iunie 2021 , între orele 10 la ora 17 în fiecare zi de luni până sâmbătă, iar duminica de la 12.00 la 18.00.