Expoziția “Growing Up”, la Biblioteca UPT

Biblioteca Universităţii Politehnica Timişoara şi Facultatea de Arhitectură și Urbanism, specializarea Mobilier și Amenajări Interioare, au organizat vineri, 4 martie 2022, vernisajul expoziției “Growing Up”.

Expoziția prezintă lucrările de seminar ale studenților anului III de la specializarea Mobilier și Amenajari Interioare a Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul UPT, de la disciplinele Design Industrial și Luminotehnică.

Ambele materii și-au propus realizarea de prototipuri ale unor obiecte de design, reprezentând ambalaje și măști pentru plante de mici dimensiuni și corpuri de iluminat.
Circa 25 de studenți și-au expus lucrările în holul central al Bibliotecii UPT. Prin tema stabilită, legată și de perioada pandemică prin care au trecut, aceștia au urmărit, pe de o parte, să aducă natura mai aproape și să o integreze amenajarea interioară, iar pe de altă parte, să adapteze corpurile de iluminat din casă și, astfel, să le dea o nouă perspectivă.

Cadre didactice coordonatoare, care s-au ocupat și de organizarea expoziției sunt: șl.dr.arh. Otilia Tudoran, titular disciplină Design Industrial, și șl.dr.arh. Beatrice Lucaci, titular disciplină Luminotehnică.

Expoziția va rămâne și va putea fi vizitată, în holul central al Bibliotecii UPT, până în data de 18 martie 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here