Festivalul TESZT tot mai aproape

Teszt.foto.MartonBiro

Cea de-a opta ediție a Festivalului Euroregional de Teatru TESZT are loc anul acesta între 23 și 30 mai. Spectacole din Croația, Muntenegru, Ungaria, Serbia, Slovenia și România vor îmbia publicul la dialog cultural în sălile Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergelyˮ din Timișoara.

Potrivit organizatorilor, accentul cade pe colaborare și coproducții între teatrele euroregiunii DKMT (Dunăre, Criș, Mureș, Tisa). De exemplu spectacolul „Moliendo Caféˮ, realizat cu actorii teatrelor maghiar și german din Timișoara sau spectacolul lui Bojan Jablanovec, intitulat „Manipulăriˮ și care adună în scenă actori din patru țări.

Sala Mare a Teatrului Maghiar va găzdui 14 spectacole de excepție în decursul săptămânii 23-30 mai. Multe sunt adaptări după texte clasice sau deja cunoscute, care sub influența acestor trupe și regizori au primit o formă contemporană. Astfel, dincolo de poveștile originale, TESZT ridică o seamă de probleme – în ce condiții se mai poate face teatru astăzi, ce importanță au și în ce măsură sunt actuale și relevante operele clasice în regiunea în care trăim.“Evenimentele din off-ul festivalului sunt de asemenea surse inedite de divertisment: slam poetry sau poezie-spectacol în miez de noapte, ateliere și improvizații teatrale. Muzica, dansul, literatura contemporană și cele mai noi forme ale acesteia vin în completarea programului”, precizează organizatorii.

Festivalul TESZT este o platformă importantă a întâlnirilor între artiști, directori de teatre și de festivaluri, oameni de teatru, critici, generația nouă a artiștilor și public. Abonamentele și biletele la evenimentele TESZT vor putea fi achiziționate începând cu data de 20 aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here