O fetiță de numai 12 ani a fost violată în repetate rânduri de concubinul mamei sale și tatăl acestuia. Cu toții locuiau sub același acoperiș.
În cursul zilei de ieri, mama fetei a depus plângere la Poliție. Imediat cei doi bărbați de 29, respectiv 56 de ani au fost reținuți.
Conform anchetatorilor, coșmarul fetei a început în februarie anul trecut și a fost violată constant, până în urmă cu câteva zile.
Totul s-a petrecut în localitatea cărășeană Șopotu Nou.
„Ieri, 28 iulie, în jurul orei 13.00, polițiștii au fost sesizați de către mama minorei despre faptul că concubinul acesteia și tatăl concubinului, care locuiesc la aceeași adresă cu cele două, ar fi întreținut relații sexuale cu minora, în repetate rânduri, în perioada februarie 2019- prezent, ultima dată fiind în data de 24 iulie a.c.”, spun reprezentanţii IPJ Caraş-Severin.
În acest caz, a fost informată de urgență Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin.
„În cursul zilei de ieri, 28 iulie, polițiști de la Secția 6 Poliție Rurală Bozovici, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, față de 2 bărbați de 29 și 56 de ani, din comuna Șopotu Nou, bănuiți că ar fi constrâns o minoră de 12 ani să întrețină relații sexuale cu aceștia”, spun reprezentanţii IPJ Caraş-Severin.
Polițiștii, sub coordonarea procurorului, continuă cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, în scopul tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate.
Cei doi bărbați de 29 și 56 de ani, urmează să fie introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, pentru următoarele 30 de zile.