SCM Timișoara a câștigat în această seară la scorul de 93-84 în deplasare la ”tigrii” de la CSM Târgu Mureș, în seria pentru locurile 9-10 din play-out. Deoarece timișorenii au câștigat și meciul din Banat, locul 9 s-a tranșat și astfel, echipa lui Dragan Petricevic a ajuns la final de sezon.

Față de meciul din tur, au jucat și Martinic și Gajovic, dar asta nu i-a ajutat prea mult pe ardeleni în fața propriilor fani. În tabăra alb-violetă a lipsit, din nou, Gajic. Gazdele au fost la conducere în debutul de meci, iar Timișoara a preluat prima dată conducerea la scorul de 12-13 pe tabelă. Bănățenii au mers până la 24-28 la finalul primului sfert. În următorul parțial, alb-violeții s-au distanțat și la 14 puncte, iar la pauza mare s-a intrat cu 40-50. Jocul oaspeților nu a mai mers atât de „ceas”. Târgu Mureș a reușit să revină astfel în joc și să aibă 71-70 după 30 de minute, în urma ”liberelor” executate de Gajovic.

La reluarea jocului, Funderburk și Edwards au adus rapid Timișoara în avantaj, iar scorul s-a distanțat din nou în favoarea oaspeților. Edwards a fost cel mai bun marcator al timișorenilor, cu 26 de puncte, urmat de Vujosevic, cu 23, Schipor, cu 18, Mirkovic, cu 10, Funderburk, cu 9, Lăpuște, cu 5, și Taylor, cu 2 puncte. Martinic a fost cel mai bun marcator al mureșenilor, cu 24 de puncte. Ardelenii au terminat sezonul pe locul 10.

 

Articolul precedentAngajări la Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara! Proiectul va fi în dezbatere publică
Articolul următorConcurs terminat fără glorie de Rafael Szabo la Europenele de gimnastică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.