Final de stagiune cu două premiere la TNT

TNT 2

Teatrul Naţional Timişoara încheie stagiunea cu două premiere, iar la una dintre ele sunt vândute, de câteva zile, toate biletele. Este vorba de piesa „Boborul”, un scenariu  al regizorului Sabin Popescu. Textele au fost scrise de Ion Luca Caragiale, muzica aparține lui Ilie Stepan şi versurile lui Şerban Foarţă. Spectacolul are avanpremiera în data de 25 iunie, de la ora 19:00, la Fabrica de Bere, iar premiera, două zile mai târziu.

Din distribuție fac parte actorii Bogdan Spiridon, Valentin Ivanciuc, Laura Avarvarei, Nicolae Parvulescu, Doru Iosif, Romeo Ioan, Ionuț Iova, Raul Lăzărescu, Ștefan Roman, Cristian Mihale, Adrian Sânmărtinean, Petrică Ionuțescu.

Ultima premieră a stagiunii este programată în data de 30 iunie, la Sala 2 a TNT. Spectacolul cu piesa „Intim”, pe un text de Patrik Marble, care a stat la baza celebrului film „Closer”, va avea avanpremira în 29 iunie. Regia este semnată de Peter Kerek, iar din distribuţie fac parte actorii Claudia Ieremia,Victor Manovici, Colin Buzoianu şi Ana Munteanu.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here