Finanțare europeană pentru construirea unui centru social în Fratelia

Primăria Timișoara a obținut o finanțare din fonduri europene de peste 3,5 milioane de lei, pentru construirea unui centru de zi pentru persoane cu dizabilități sau boli cronice, în zona Fratelia. Contractul de finanțare a fost semnat de către ministrul Dezvoltării.

Este vorba despre demolarea unei construcții existente și construirea unui Centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilități, cu acces auto, acces pietonal, parcaje. Construcția existentă în momentul de față la adresa Pavlov nr.19 este în stadiu avansat de degradare, parțial ruină, iar o eventuală consolidare depășește costurile unei construcții noi. Construcția existentă nu este monument, nu este localizată în zonă de protecție și va fi demolată integral.

Centrul va găzdui circa 40 de persoane, care sunt expuse riscului de excluziune socială din zona Fratelia și care vor avea la dispoziție, pe timpul zilei, servicii de îngrijire, educație, recreere-socializare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viață independentă pentru persoane cu dizabilități/boli cronice. Toate aceste servicii vor fi furnizate de personal specializat.

Noua clădire va avea cameră de kinetoterapie, două săli pentru educație și activități recreative, cabinet medical, cabinet de consiliere psihologică și spații tehnice. Toate spațiile interioare vor fi amenajate pentru a crea o atmosferă caldă, accentuată de mobilier și pereți vopsiți în culori deschise.

Proiectul este în faza în care studiul de fezabilitate, cu indicatorii tehnico-economici, a fost aprobat prin HCL 127/2021.

Valoarea investiției este de 3.548.735,69 lei cu TVA inclus, din care, construcții-montaj în valoare de 1.932.768,39 lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here