Finanțarea de la Guvern a Centurii de Sud bate pasul pe loc

centura-timisoara

centura-timisoara

Vești nu tocmai plăcute! Finanțarea de la Guvern pentru realizarea Centurii de Sud a Timișoarei este nesigură. Municipalitatea a făcut în nenumărate rânduri demersuri ca proiectul să fie introdus în proiectul de buget.

Pe lista investițiilor centura este trecută la capitolul proiecte prioritare pentru 2016, dar și pentru 2017 – 2019. “Oricine poate surprinde în orice formulă riguroasă, nu prin aprecieri subiective nevoia orașului de a avea o centură. Numai un încuiat la minte nu înțelege că Timișoara are o nevoie stringentă de centură a orașului”, susține primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

De cealaltă parte, Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a explicat că nu poate face promisiuni legate de finanţarea lucrărilor la Centura Sud.“Voi fi în Comisia de Transporturi când se aprobă bugetul și miza o să fie centurile din toată țara. Vom merge pe aceleași principii pe care am mers și la Masterplan şi pe care le continuăm. Sunt practic niște principii științifice-tehnice, în funcţie de care se face o ierarhizare. Timișoara n-are cum să cadă foarte la sfârșitul listei în această ierarhizare, pentru că este unul dintre primele orașe ale României şi a şi dovedit că poată să atragă investiţii, are şi oameni care s-au implicat”, a spus ministrul Transporturilor, Dan Costescu.

Finalizarea lucrărilor la tronsonul dintre Giarmata şi Remetea Mare va rezolva cea mai mare parte a problemelor de trafic prin Timişoara. Varianta  Ocolitoare Sud  a Timişoarei, cea între DJ 591 – DN 59 – DN 6  km 0+000 – km 25+690, va avea o lungime de 25,7 kilometri şi va costa peste 90 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here