Firmele din Timiş, invitate de CCIAT la două misiuni economice în Grecia!

0
20

Camera de Comerţ din Timiş invită firmele din judeţ să participe la două misiuni economice organizate în Grecia. Una va avea loc în februarie, iar cea de-a doua în aprilie.

CCIAT cu sprijinul Ambasadei Greciei la Bucuresti, Biroul Economic şi Comercial invită firmele din judeţ să participe la Targurile Internaţionale pentru Industria Alimentară ARTOZYMA şi DETROP BOUTIQUE, în perioada 24- 26 februarie 2018, in Salonic, Grecia.

Târgul internaţional ARTOZYMA (produse de panificaţie, cofetărie, patiserie, îngheţată, echipamente), aflat la cea de-a 8-a ediţie, este cel mai important eveniment de acest gen din Balcani şi sud-estul Europei şi se va desfăşura la Centrul Internaţional HELEXPO din Salonic, Grecia, concomitent cu târgul internaţional DETROP BOUTIQUE (produse alimentare, băuturi, vinuri, delicatese, utilaje, echipamente de ambalare, produse tradiţionale greceşti), ajuns în acest an la cea de-a 27-a ediţie.

Mai multe informatii despre expoziţii şi evenimentele auxiliare sunt disponibile pe paginile web: http://artozyma.helexpo.gr/en si http://detropboutique.helexpo.gr/en

În cadrul programului Hosted Buyer Program susţinut de Guvernul Elen, companiile interesate de importul de produse din Grecia beneficiază de facilităţi precum gratuitate pentru cazare (2 nopţi în hotel de 4 sau 5 stele) şi transport cu avionul, pentru un reprezentant al firmei participante.

Biroul Comercial al Ambasadei Greciei in Romania îşi rezervă dreptul de a selecta companiile româneşti interesate să participe la expoziţie.

Costuri de organizare: 238 lei (TVA inclus)

Termen de inscriere: 12 ianuarie 2018

Relaţii suplimentare privind procedura de înscriere:

Telefon: 0372 185 241 sau 0372 185 285, e-mail: office@cciat.ro

O altă misiune economică în Grecia va avea loc la sfâşitul lunii aprilie. Camera de Comert din Timiş tot cu sprijinul Ambasadei Greciei la Bucuresti, Biroul Economic si Comercial invită firmele interesate la Expoziţia Internaţională de Fructe şi Legume Proaspete Freskon 2018, organizată in perioada 26 – 28 aprilie 2018, în Salonic, Grecia.

Freskon este cel mai important eveniment de acest gen din Balcani şi sud-estul Europei şi se va desfasura la Centrul International HELEXPO din Salonic. Produse expuse: fructe, legume, alune, condimente, produse BIO, produse agricole prelucrate, maşini de ambalare, produse plastice, servicii.

Mai multe informaţii despre expoziţie şi evenimentele auxiliare sunt disponibile pe pagina web: http://freskon.helexpo.gr
Firmele participante din România vor beneficia din nou de o serie de facilităţi oferite de Guvernul Elen, precum gratuitate pentru cazare (2 nopti in hotel de 4 sau 5 stele) si transport cu avionul, pentru un reprezentant al firmei participante.

La fel, Biroul Comercial al Ambasadei Greciei în România îşi rezervă dreptul de a selecta companiile româneşti interesate să participe la expoziţie.

Costuri de organizare: 238 lei (TVA inclus)

Termen de inscriere: 10 martie 2018

Relatii suplimentare privind procedura de inscriere:

Telefon: 0372 185 241 sau 0372 185 285, e-mail: office@cciat.ro

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here