Fostul angajat SRI, Flaviu Iepan, este de azi consilier județean

0
726

Fostul angajat SRI, Flaviu Iepan, este de azi consilier județean. Aleșii au supus astăzi la vot proiectul de hotărâre pentru validarea noului membru în CJ, Flaviu Iepan.

Proiectul a fost respins în ședința trecută, fiind abordat din nou, astăzi. Consilierul județean Adrian Pau a cerut lămuriri în acestă privință: “Ce ne-a lipsit la plenul trecut de nu am putut să facem această validare? De ce la plenul trecut nu a fost primul pe ordinea de zi, pentru că am rămas atunci puțin în aer? Noi suntem aici să aplicăm legea”, spune Adrian Pau.

La rândul său, șeful CJ a răspuns:“A fost prima confirmare a unui consilier sub forma noilor reglementări. Astăzi în mod normal trebuia să mai avem o confirmare de la colegii noștri, domnul Martinescu care și-a dat demisia, care la fel trebuie să fie confirmată și aprobată validarea noului consilier tot prin ordinul prefectului. Încă nu s-a confirmat ordinul prefectului”, a transmis președintele CJT, Titu Bojin.

consilier judetean Flaviu Iepan

Din 1990 și până în prezent, Flaviu Iepan a ocupat posturi importante: a fost director de firmă, șef la AJVPS Timiș, director la Facultatea “Mihai Eminescu”, membru în Consiliul de administrație al Spitalului Județean Timișoara, inspector de specialitate, consilier al fostului președinte CJT Constantin Ostaficiuc, iar din 2012 este consilier la cabinetul lui Vasile Blaga.

Flaviu Iepan a fost adus pentru prima dată la CJT de către Dan Ioan Șipos, politician care în urmă cu 11 ani chiar a condus instituția. Iepan a plecat odată cu Șipos din CJT, dar a revenit câțiva ani mai târziu fiind susținut de fostul șef PDL, Constantin Ostaficiuc.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here