Furau haine din magazinele din Timișoara. Patru suspecți prinși de polițiști

magazin-confectii

Furau articole vestimentare, iar apoi le vindeau pentru a face rost de bani. Este isprava a patru tineri din Timișoara care au ajuns pe mâna polițiștilor. Printre hoți se află și un adolescent de 16 ani.

Prejudiciul cauzat de aceștia este de aproximativ 15.000 de lei. Poliţiştii Secţiei 4 Timişoara au identificat un minor de 16 ani, bănuit că, împreună cu alte trei persoane, ar fi comis mai multe furturi din societăţi comerciale pe raza municipiului Timişoara. Cei trei au fost prinși săptămâna trecută, iar acum se află în arest preventiv pentru 30 de zile. Lor li s-a alăturat și adolescentul de 16 ani care abia acum a ajuns pe mâna polițiștilor.

Potrivit oamenilor legii, furturile s-au petrecut în perioada noiembrie 2014 – ianuarie 2015. „Din cercetări a reieşit că, aceştia ar fi sustras bunurile fie cu ajutorul unor dispozitive improvizate pentru scoaterea elementelor de siguranţă prinse pe haine, fie cu dispozitive de bruiaj al sistemului de alarmare instalat la punctele de acces în societăţi”, precizeză reprezentanții IPJ Timiș.

Adolescentul care a fost prins abia ieri, a fost reținut pentru 24 de ore. Cei patru acționau pe raza municipiului Timişoara si au comis peste 20 de furturi.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here