Furtuna de duminică a făcut ravagii, la Timișoara! Bilanțul este unul sumbru

0
20

Primarul Timișoarei a prezentat astăzi, premierului României, Mihai Tudose, bilanțul cu pagubele ce au fost înregistrate în urma furtunii, în orașul de pe Bega.  

Nu mai puțin de 17 instituții de învățământ din Timișoara au fost grav afectate de vijelie. În aceeași situație sunt mai multe spitale și instituții publice.

În plus, un număr impresionant de arbori amplasaţi pe domeniul public, estimat la circa 3500, au fost rupţi de furtună sau smulşi din rădăcină. Valoarea pentru înlocuirea acestora este de aproximativ 3.500.000,00 lei (inclusiv TVA).

Și la Grădina Zoologică, a fost înregidtrate pagube materiale însemnate. Din cauza vântului au fost afectate gardurile şi sistemul electric de la habitatele animalelor, locul de joacă situat la intrarea în parc, acoperişurile habitatelor, gardul împrejmuitor al Grădinii Zoologice, sistemul de alimentare cu energie electric, pagubele fiind estimate la 810.000,00 lei (inclusiv TVA).

Au fost afectate şi acoperişurile la: Piaţa de Gros (sediul administrativ), Piaţa Iosefin, Piaţa Badea Cârţan.

Valoarea totală a pagubelor, estimată de Direcţia de Mediu, se ridică la 4.310.000 lei (inclusiv TVA).

Intervenţiile pe raza municipiului Timişoara continuă până la remedierea situaţiei.

Pe lângă acestea, mai trebuie bani pentru remedieri la școli, spitale sau instituții publice.

Unităţi de învăţământ, spitale, instituţii afectate:

-Liceul de Arte Plastice-acoperiş distrus complet,

– Colegiul Tehnic de Vest-acoperiş afectat semnificativ,

-Liceul Dositei Obradovici- copaci mari căzuţi, lipsă alimentare electricitate, acoperiş afectat parţial

-Liceul Auto- acoperiş afectat semnificativ, copaci căzuţi

– Şcoala Generală 27- acoperiş afectat

– Şcoala Generală 6- acoperiş afectat semnificativ

-Şcoala Generală nr. 26-acoperiş afectat semnificativ

– Liceul J.L. Calderon – Şcoala 28-acoperiş afectat 80%

-Liceul Economic-acoperiş Corp B afectat semnificativ, acoperiş corp A afectat

-Liceul Grigore Moisil-acoperişul corpului din Piaţa Balcescu este afectat semnificativ

-Colegiul Bănăţean- acoperişul căminului a fost afectat semnificativ

-Grădiniţa PP48 – acoperiş afectat semnificativ, copac căzut

– Grădiniţa Lenau de pe strada Ghirlandei-acoperiş afectat

-Liceul Teoretic Lenau-Nemoianu-acoperiş afectat, copac căzut

– Liceul Henri Coandă-acoperişurile şcolii şi căminelor au fost afectate semnificativ, iar acoperişul atelierului a fost distrus complet

-Liceul Emanoil Ungureanu- acoperişul şcolii a fost afectat în mare parte, iar acoperişurile de la cantină şi cămin au fost afectate semnificativ

-Grădiniţa PP3 (Şcoala Generală 27)-acoperiş afectat semnificativ

-Spitalul Victor Babeş-acoperiş afectat

-Spitalul Municipal – Ginecologie-acoperiş afectat, copac căzut

-Spitalul Municipal – Oftalmologie-acoperiş afectat semnificativ

-Filarmonica Banatul- acoperiş afectat semnificativ

– Primăria Municipiului Timişoara-acoperiş afectat semnificativ

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here