500 de absolvenți ai Universității Politehnica Timișoara, promoția 2020, au fost prezenți duminică seara, pe Stadionul Știința la festivitatea de absolvire, alte 12.000 de persoane, colegi, prieteni, părinți sau bunici asistând online, în direct, la bucuria și emoția momentului.

Conducerea UPT le-a pregătit absolvenților o serie de surprize, pentru a răsplăti o generație extraordinară, care a reușit să treacă cu succes peste perioada pandemiei, obținând rezultate foarte bune la examenul de licență. De altfel, mulți dintre cei prezenți au declarat că abia acum au simțit, într-adevăr, că au absolvit facultatea.

Rectorul Politehnicii timișorene, Florin Drăgan, a deschis ceremonia, mulțumindu-le și urăndu-le succes celor din ultima generație a primului secol al UPT, mulți dintre ei fiind deja înscriși la masterat, în prima generație a noului secol.

Mesajul rectorului a fost urmat de mesajele decanilor celor 10 facultăți ale Politehnicii și de cele ale reprezentaților studenților. Evenimentul a fost cu atât mai apreciat de absolvenți, cu cât tradiționalele cursuri festive, organizate pe facultăți, nu s-au mai putut organiza din cauza restricțiilor impuse de pandemie.

Ceremonia a fost presărată cu momente muzicale susținute de orchestra Asociației Art Time și de corul Universității Politehnica Timișoara, care a interpretat tradiționalul Gaudeamus, iar finalul festivității a fost luminat de un impresionant foc de artificii.

Articolul precedentDoi cetăţeni români cercetaţi pentru trafic de migranţi
Articolul următorAdrian Pau: Nu putem aștepta mereu bani de la București pentru sănătate. Putem interveni eficient și pe plan local (P)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.