Parlamentul s-a reunit astăzi pentru a dezbate și supune la vot moțiunea de cenzură inițiată de PNL și USR împotriva Guvernului Grindeanu. Este o premieră pentru un Guvern post-decembrist să se confrunte cu o așa situație.
Documentul, intitulat „Guvernul Grindeanu – Guvernul sfidării naţionale. Nu legalizaţi furtul în România” conţine o serie de critici dure la adresa coaliţiei de guvernare, acuzată de legalizarea furtului prin adoptarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale şi a proiectului de lege privind graţierea.”Astăzi, avem ocazia să ne vedem din nou şi asta la o lună de la învestirea actualului Guvern. Opoziţia a depus o moţiune de cenzură. Este dreptul constituţional al colegilor noştri să facă acest lucru. E greu, totuşi, să nu remarc că această moţiune nu-şi mai are obiectul„, a spus premierul Sorin Grindeanu.
Pentru a fi adoptată, moţiunea de cenzură trebuie să întrunească voturile a 233 de parlamentari.
UPDATE1: Parlamentarii PMP au anunţat că vor susţine la vot moţiunea. UDMR nu va vota moțiunea de cenzură.
Sorin Grindeanu: “Ieri am aprobat bugetul pe 2017. Știu că nu a fost ușor și apreciez străduința dvs.Avem toate pârghiile pentru a implementa planul de guvernare pentru care românii au votat PSD.Opoziția a depus o moțiune de cenzură. E constituțional, dar moțiunea nu-și mai are obiectul.Mă așteptam la o atitudine profesionistă de la PNL când vine vorba de lucruri serioase.L-au trimis pe Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției, să susțină moțiunea. În mandatul său a fost modificat Codul penal, amendat de CCR. Nu a fost niciodată vorba de o ordonanță privind grațierea. Mă așteptam la mai mult de la noile generații de politicieni, dar ei au ales să salveze România prin somn”, a mai transmis premierul Sorin Grindeanu.
UPDATE 2: Curtea Constituţională a respins sesizările pe OUG 13 cu privire la conflictul constituţional între instituţii. Guvernul a acţionat constituţional. Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale, spune că: „Nu există conflict între institutii„.
UPDATE 3: Moțiunea de cenzură a fost respinsă. Au fost 161 de voturi favorabile, opt împotrivă și 33 de voturi nule. PSD, ALDE și UDMR s-au abținut de la vot. Pentru adoptarea moțiunii erau necesare 233 de voturi.
(Foto: Digi24.ro)