Horia Colibășanu își invită fanii timișoreni la proiecția filmului Everest 2017! Când are loc?

Pasionații de sporturi montane și de alpinism, dar și publicul larg, sunt invitați mâine, 23 ianuarie, de la ora 19:30, în Aula Magna a Universității de Vest Timișoara la proiecția filmului Everest 2017.

Filmul prezintă ultima expediție în premieră națională a alpinistului Horia Colibășanu, cea pentru care s-a pregătit trei ani și jumătate.

Sportivul timișorean va povesti care au fost etapele expediției, ce provocări a avut pe parcurs și cum a reușit să le depășească. După proiecția filmului, cei prezenți îi vor putea adresa întrebări.

Evenimentul este realizat în colaborare cu Facultatea de Geografie din cadrul Universității de Vest.

Expediția lui Horia Colibășanu pe Everest, din primăvara anului 2017, este apreciată ca cea mai performantă expediție românească pe acest vârf, având în vedere modul de ascensiune ales de sportiv: fără ajutorul șerpașilor și fără oxigen suplimentar. Colibășanu practică stilul pur în alpinismul de mare altitudine, fiind considerat unul dintre cei mai buni alpiniști din lume.

Datorită performanțelor sale sportive, în iunie 2017, președintele României Klaus Iohannis i-a acordat lui Horia Colibășanu cea mai importantă distincție pe care o poate acordat președintele: Ordinului Național Steaua României, gradul de Cavaler.

Anul trecut, a avut loc cea de-a 19a expediție internațională a lui Colibășanu şi cea de-a 14a în Himalaya, Everest fiind cel de-al 8-ulea vârf în palmaresul de alpinist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here