Accident spectaculos de circulație în această după amiază la Timșoara! Două mașini au intrat în coliziune, un BMW și un Suzuki, iar una dintre ele a ajuns cu roțile în sus.
Accidentul a avut loc în zona Lipovei, pe strada Divizia 9 Cavalerie, în fața centrului comercial Kappa.
“O femeie de 45 de ani a condus un autoturism pe strada Constantin cel Mare, iar la un moment dat a traversat perpendicular starda Divizia 9 Cavalerie pentru a intra în parcarea unui centru comercial fără a respecta semnificația indicatorului Cedează Trecerea și a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce circula regulamentare pe strada Divizia 9 Cavalerie”, a declarat Ancuța Morariu, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.
În urma impactului șoferița vinovată, a fost rănită și a fost transportată de urgență la spital.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.