Încă 25 de blocuri din Timișoara vor fi reabilitate din bani europeni

reabilitare blocuri Sagului

Vești bune! Mai multe blocuri din Calea Șagului au intrat în reabilitare. Totul este realizat prin fonduri europene, în cadrul proiectului de eficientizare energetică prin anveloparea blocurilor.

Municipalitatea timișoreană a finalizat licitațiile de execuție a lucrărilor pentru încă 25 de blocuri care vor fi reabilitate din bani europeni. Potrivit edilului, Nicolae Robu, pe 60 de blocuri din oraș vor fi în curând schele. “Toate aceste licitații s-au desfășurat cu succes. Am ajuns să semnez cele 25 de contracte. În multe locuri din oraș deja au apărut schelele. Spre exemplu, în Calea Șagului, pe blocurile mari se lucrează pe un front larg. Vom avea schele pe circa 60 de blocuri”, spune primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Până la sfârșitul anului, 60 de blocuri de pe arterele principale ale orașului vor intra în acest program de reabilitare. Lucrările de reabilitare termică a blocurilor efectuate în această perioadă la Timișoara sunt realizate în cea mai mare parte din bani europeni, beneficiare fiind 1.500 de familii de timișoreni, cu venituri sub 350 euro pe luna.

Valoarea totală a proiectului de reabilitare termincă a 60 de blocuri este estimată la peste 10 milioane de euro, bani europeni.

blocuri sagului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here