Incendiu puternic! Depozitul de furaje al unei ferme din Timiș, în flăcări!

0
6

Alarma s-a dat în această dimineață la o fermă din Gătaia. Depozitul de furaje s-a aprins, iar pompierii au ajuns de urgență la fața locului. Au fost evacuate 400 de vaci.

Intervenția este una extrem de dificilă pentru că incendiul se manifestă cu ardere generalizată pe o suprafață de aproximativ 6000 mp, depozitul conținând 3600 de baloți mari de fân şi paie. În aceste condiții pompierii au chemat întăriri.

Se intervine cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 ofițer şi 9 subofițeri din cadrul stației de pompieri Deta, SVSU Gătaia cu o autospecială şi 5 voluntari, SVSU Birda cu o autospecială şi 4 voluntari şi 3 cisterne cu apă de la obiectiv şi operatori economici din zonă. De asemenea, spre locul intervenției se deplasează, în sprijin, 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă de la punctul de lucru Giroc şi Detașamentul 2 Timișoara”, transmit reprezentanții ISU Banat.

Și la această oră pompierii se luptă cu flăcările, iar incendiul este cu pericol de propagare la 2 grajduri şi o stație de biogaz.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here