Gospodărie cuprinsă de flăcări, într-o localitate din Banat. Pompierii au fost solicitați în această dimineață să intervină pentru a stinge un incendiu în Ticvaiu Mare din județul Caraș-Severin.
Din fericire nu s-au înregistrat victime.
”Azi dimineață, în jurul orei 07:00, două echipaje ale Secției de Pompieri Oravița au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie în Ticvaniu Mare. Incendiul se manifesta violent, cu flacără, la o clădire din lemn, distrugând construcția în proporție de 80% și amenințând să se propage la o parte recent renovata a gospodăriei. Se pare ca a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric. Din fericire, nu s-a soldat cu victime, proprietarii nefiind acasă”, spun reprezentanții ISU Caraș-Severin.
Pagubele produse sunt estimate la 6.000 de lei.