Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii şi averse torenţiale însemnate cantitativ până luni noapte, la ora 23.00, în Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania, cea mai mare parte a zonei montane, jumătatea de est a Olteniei şi nord- estul Moldovei.
Potrivit meteorologilor, în acest interval în zonele menţionate vor fi perioade cu intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h şi izolat de peste 80 km/h), averse torenţiale însemnate cantitativ, descărcări electrice şi izolat grindină de mici şi medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.
Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului, adaugă sursa citată.
Pentru noaptea de luni spre marţi, până la ora 10, va fi în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului în Carpaţii Meridionali şi de Curbură şi local în Munţii Apuseni.



