Invențiile cercetătorilor de la USAMVB premiate la Geneva!

0
225

diplome USAMVB

Paste făinoase cu banane sau brioșe cu lavandă…Sunt doar câteva dintre invențiile Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului premiate la Geneva.

Produsele alimentare inovative au fost realizate de tinerii cercetători timișoreni. Acestea nu se găsesc pe piață, întrucât universitatea nu le poate comercializa, iar nicio firmă nu s-a arătat interesată să cumpere brevetele. De altfel, în cadrul facultății există o linie de produse alimentare aglutenice, care vor ajungă pe piață, susțin reprezentanții USAMVB. “Încercăm să producem alimente inovative, dietetice și ecologice, din ingrediente bio, în special produse destinate persoanelor cu diabet. Astfel, am realizat brioșe cu extract din rădăcină de cicoare și flori de lavandă, paste cu extract din germeni de grâu sau paste făinoase cu banane. În ceea ce privește brioșele, am observat că nivelul glicemiei scade ca urmare a administrării acestui produs, sunt testate clinic. Este folosită făină integral, care are un indice glicemic mai scăzut față de cea albă, iar ca îndulcitori am folosit ștevie”, spune Ersilia Alexa, profesor la Facultatea de Tehnologia Produselor Agroalimentare din cadrul USAMVB.

briose-lavanda

Totodată, în cadrul facultății au fost realizate și paste făinoase cu castravete amar, dar și alimente pentru copii, brioșe bogate în fier, premixuri ce pot fi introduse în lapte.

USAMVB a participat în martie la Salonul Cercetării și Inovării de la Cluj-Napoca, fiind premiată pentru o tehnologie modernă, revoluționară de cultivare a porumbului prin stimularea germinării boabelor în câmp electric. De asemenea, la Expoziția Europeană de Invenții și Inovație din Iași a obținut opt medalii, printre care aur pentru paste făinoase aglutenice.

profesori USAMVB

(Sursa foto: www.retete.pentrugatit.ro)

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here