Jumătate de an plin pentru Camera de Comerț din Timiș! Ce evenimente au avut loc?

Activitate intensă în prima parte a anului la Camera de Comerț din Timiș!

CCIAT a  derulat un amplu program de informare a firmelor cu privire la reglementări europene și naţionale, în colaborare cu serviciile publice deconcentrate din teritoriu, cabinete de avocatură, alte entități): 12 seminarii, peste 1300 participanți.

În prima jumătate a anului au fost organizate opt târguri și expoziții cu peste 700 expozanți și peste 30.000 vizitatori.

Totodată CCIAT promovează interesele economice ale comunităţii de afaceri locale în cadrul întâlnirilor cu oficiali ai Guvernului României, reprezentanţi ai corpului diplomatic, camere de comerț din țară și străinătate, asociații de afaceri străine, alte entități:  9 vizite / acțiuni la nivel înalt.

CCIAT furnizează servicii pentru dezvoltarea de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și fonduri naționale alocate de la bugetul de stat. Aici putem aminti ”Rețea pentru mobilitatea forței de muncă în zona transfrontalieră”, program derulat în colaborare cu Serbia, ”SIA VEST – Suport pentru Inițiative Antreprenoriale”, program Operațional Capital Uman, ”START SMART – Stimularea spiritului antreprenorial în rândul tinerilor din Regiunea Vest”, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, ”CLIMATE KIC” – cel mai mare parteneriat public-privat de inovare din Europa concentrat asupra schimbărilor climatice.

Camera de Comerț sprijină iniţiativele antreprenoriale pentru crearea şi dezvoltarea de noi firme, prin servicii oferite de: Biroul Asistență Societăți Comerciale: 997 certificate de origine pentru export, 186 intermedieri înfiinţări societăţi comerciale/mențiuni); Centrul Zonal de Standardizare: 50 standarde vândute; Centrul Regional pentru Promovarea Protecției Proprietății Industriale: 35 persoane/firme consiliate; Participare cu stand la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia” Timișoara, Casa Tineretului, 13-15 iunie 2018.

 CCIAT a organizat și organizează o gamă largă de cursuri de formare profesională.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here