Telefonul Vârstnicului, prima linie telefonică gratuită de informare și asistență dedicată persoanelor peste 65 de ani a înregistrat la șase luni de la lansare peste 2.700 de apeluri. Dintre aceștia, 962 sunt apelanți unici, proveniți din toate regiunile țării.

Astfel, cele mai multe apeluri provin din zona Munteniei și a municipiului București (475 de apelanți), urmează zona Moldovei (184 de apelanți), a Transilvaniei (148 apelanți) şi a Olteniei (69 apelanți). Cel mai mare număr de apelanţi sunt din Municipiul București (285 de apelanți), urmaţi de  cei din județul Prahova (72 de apelanți), Galați (39), Iași (38), Constanța (33), Brașov (31) și Timiș (30). Repartiția apelanților în funcție de mediul de proveniență arată o distribuţie echilibrată, 381 dintre aceștia locuind în mediul rural sau în orașe mici, 259 în orașe mari și 285 în capitală.

Dintre cei care au apelat Telefonul Vârstnicului în ultimele 6 luni, peste 55% trăiesc singuri, aproximativ 15% locuiesc cu un partener de viață, iar aproape 10% se află în instituții de asistență socială, în regim rezidențial pentru persoane vârstnice. Optsute patruseci și șase de apelanţi şi-au declarat vârsta, dintre aceştia, 229 au între 70 și 80 de ani, 174 se încadrează în intervalul 65-70, iar 182 în intervalul 60-65. Telefonul Vârstnicului este un instrument util și persoanelor cu o vârstă mai mică de 60 de ani, precum şi celor care vor să semnaleze situația unui vârstnic pe care îl cunosc, 149 de apelanți înscriindu-se în această categorie. Statistica arată că în perioada septembrie 2015 – martie 2016 Telefonul Vârstnicului a fost apelat de către 566 de femei și 396 de bărbați.

Telefonul Vârstnicului este o linie telefonică gratuită și confidențială, care răspunde nevoilor tuturor vârstnicilor din România, fie că vorbim de informare, consiliere sau sprijin practic și emoțional. La numărul de telefon 0800 460 001, persoanele vârstnice primesc sfaturi și informații de la operatorii specializați în asistență socială ai Fundației Principesa Margareta a României. Această linie telefonică, lansată în septembrie 2015, este disponibilă de luni până vineri, între orele 08:00 și 20:00. Linia poate fi accesată și de către cei care doresc să semnaleze un abuz sau o situație dificilă a unui bătrân.

Pe lângă scopul informativ, Telefonul Vârstnicului reprezintă și o metodă de sprijin emoțional și alinare a singurătății. Conform unui studiu național realizat la finalul anului 2015 de GfK, pentru Fundația Principesa Margareta a României, unul din doi vârstnici din România este afectat de singurătate într-o anumită măsură. Pentru seniorii singuri, Telefonul Vârstnicului pune la dispoziție serviciul de reapelare regulată, de care beneficiază până acum 145 de persoane.

infografic

Articolul precedentÎnscrierile la concursul de educație ecologică „Școala Zero Waste” pe ultima sută de metri
Articolul următorIlie Stoinel îi ia locul lui Traian Stoia în Consiliul Local Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.