La Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, din nou babysitting gratuit pentru copii

0
171

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara oferă din nou serviciul gratuit de babysitting pentru copiii spectatorilor pe durata unui spectacol. Mai exact, timişorenii care au copii cu vârste între 4 şi 12 ani şi doresc să vadă spectacolul „Opera Cerşetorilor” în regia lui Kokan Mladenović din Serbia, pot lăsa copiii în Sala Studio, unde îi va supraveghea pedagogul Salamon Katalin.

Copiii vor petrece cele două ore ocupându-se cu activităţi educative şi jocuri potrivite pentru grupe diferite de vârstă, în limba română şi maghiară.

În ceea ce priveşte spectacolul, “Opera cerșetorilor” de John Gay este o poveste cunoscută din sec. XVIII. Dar în viziunea lui Kokan Mladenović și în interpretarea actorilor Teatrului Maghiar de Stat “Csiky Gergely” din Timișoara, povestea prinde viaţă într-un spectacol dinamic şi viu, cu multă muzică, la care se râde amar.  Ritmurile vorbesc despre despre dragoste, trădare, adulter, moravuri uşoare, corupţie și criminali periculoși. Netrebnicia infractorilor mărunţi din “Opera Cerșetorilor” oglindeşte însă corupţia la nivel înalt din toate domeniile.  O alegere potrivită pentru finalul unui an electoral.

Biletele pentru spectacolul din 16 decembrie se pot cumpăra la casieria Teatrului Maghiar de Stat ”Csiky Gergely”, strada Alba Iulia nr. 2 în fiecare zi între orele 16-19 sau prin www.biletamster.ro, preţul fiind de 20 lei, respectiv 20 lei.

Spectacolul este tradus în limba română. Babysitting-ul este gratuit. Înscrierile se fac până în data de 15 decembrie la adresa pr@tm-t.ro sau la casieria teatrului. Opţiunea de babysitting în timpul spectacolelor de la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” este disponibilă cel puţin o dată pe lună.

afis-babysitting

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here