Continuă seria modernizării laboratoarelor din Universitatea Politehnica Timişoara printr-o nouă donaţie.

Laboratorul de Elemente de Grafică pe Calculator şi Calcul Paralel din cadrul Departamentului de Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei a fost modernizat de firma Visma.

Modernizarea a constat din repararea sălii laboratorului, modernizarea instalaţiei electrice şi a celei de transmisie date, dotarea cu mobilier, dar cea mai importantă componentă a acestei donaţii se referă la achiziţionarea unui număr de 18 unităţi centrale performante, fiecare dintre acestea fiind însoţită şi de o placă grafică dedicată, capabilă să transforme un calculator obişnuit într-o puternică unitate de procesare.

Laboratorul este utilizat în prezent de studenții din anii I, II, III și IV la numeroase discipline dintre care amintim cele de Calcul Numeric, Algoritmi Paraleli, Elemente de Grafică pe Calculator, atât de la seriile de limba română cât și la cele de limba engleză. De asemenea, laboratorul este utilizat de studenții de la master la disciplinele Data Mining și Rețele Neuronale.

Valoarea totală a donaţiei este de 70.000 de lei. Acesta este cel de-al doilea laborator dotat cu sprijinul firmei Visma. Primul, de aceeaşi valoare, a fost inaugurat în urmă cu un an.

Articolul precedentPoliţiştii, în alertă! Caută o tânără de 17 ani ce a dispărut fără urmă!
Articolul următorPompierii pot interveni şi la 70 de metri înălţime! ISU Banat a primit o autospecială cu macara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.