”Lada cu zestre”, continuă și în acest weekend! Va fi un maraton folcloric

Ultima etapă a Festivalului Concurs ”Lada cu Zestre”, categoria Zestrea Timișului, are loc astăzi la Buziaș începând cu ora 14: 00.

Vor participa localitățile: Boldur, Tormac, Racovița, Sacoșu Turcesc, Știuca, Criciova, Găvojdia, Nițchidorf, V. V. Delamarina, Darova, Chevereșu Mare, Moșnița și Buziaș. Peste 150 de artiști (dansatori, soliști vocali și instumentali, coruri, tarafuri, recitatori dialectali) vor oferi un spectacol folcloric de peste 4 ore la Casa de Cultură din Buziaș.

Din cămara bunicii vor fi expuse produse din gastronomia tradițională  iar la secțiunea expoziții, colecții vor fi prezentate costume vechi din zona Banatului de Câmpie, obiecte casnice vechi și alte detalii etnografice.

Duminică, 25 martie festivalul se mută la Giarmata Vii, comuna Ghiroda unde va avea loc un adevărat maraton folcloric, începând cu ora 10: 00 la secțiunea: laureați,  localitățile: Dudeștii Noi, Deta, Giroc și Ghiroda vor prezenta un spectacol de peste 9 ore în care cei mai buni participanți de la toate secțiunile festivalului se vor întrece în a-și arăta măiestria și bogăția folclorului local.

Această etapă a festivalului încheie competiția iar juriul format din: maestrul Gelu Stan, prof. dr. Daniela Băcilă, prof. Remus Vălungan – secțiunea muzicală, maestrul Toma Frențescu, maestrul Peri Vasile (Arad), maestrul Nicolae Ursu – secțiunea coregrafie, Tania Țunaș, dr. Adela Popa și Alina Mafa – secțiunea: Recitatori dialectali, teatru, dr. Maria Hadiji și dr. Marius Bacriu – secțiunea Expoziții, colecționari și chef Nicolaie Tomescu și prof. Mărioara Pisat – secțiunea Gastronomie tradițională va avea misiunea de a realiza clasamentul final al concursului.

Intrarea este liberă la toate evenimentele Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here