M.A.E.: Atenţionare de călătorie în Indonezia. Menţinerea riscului terorist în perioada sărbătorilor

0
18

Atenție sporită, dacă doriți să vă petreceți sărbătorile de iarnă în Bali! Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau doresc să se deplaseze în Republica Indonezia că, urmare anunţurilor autorităţilor poliţieneşti locale, se menţine riscul posibilelor atentate teroriste în perioada sărbătorilor de iarnă.

Se recomandă cetăţenilor români care se află pe teritoriul Republicii Indonezia în perioada Crăciunului şi Anului Nou să manifeste vigilenţă și să urmărească mass-media din arhipelag pentru comunicările pe astfel de teme, în perioada menționată.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

(Foto: Gandul.ro)

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here