Mangalia – Timișoara pe calea ferată, sau cum să își bată statul joc de tine timp de 30 de ore

Au plecat copii și s-au întors bărbați; la Mangalia s-au cunoscut, la Fetești s-au căsătorit, la Severin li s-a născut primul copil, iar la Timișoara au divorțat. Sunt câteva glume amare care se fac după ce un tren a ajuns după 30 de ore la destinație.

În România anului 2021, un tren de pasageri a avut nevoie de aproape 30 de ore pentru a ajunge la destinatie. Garnitura a plecat, miercuri seara, din Mangalia și a ajuns la Timișoara după miezul nopții de joi spre vineri. Cauzele au fost multiple.

Garnitura a pornit la drum miercuri, la ora 19.40, din gara din Mangalia și ar fi trebuit sa ajungă în orașul de pe Bega, joi, la ora 10.48. Cele 15 ore, cât ar fi trebuit să dureze deplasarea, s-au dublat.

Primul incident la fost înregistrat înainte de București, când, din cauza vijeliei, a fost ruptă linia de contact pe Magistrala 800. Abia după 9 ore trenul a putut din nou să își reia parcursul.
Al doilea incident s-a produs la Valea Albă, aproape de Severin. Locomotiva s-a stricat, a ajuns alta în loc, care s-a defectat imediat și a fost nevoie de o a treia locomotivă să ducă garnitura la Severin, apoi la Timișoara.

Nu are rost să ne gândim de stresul și oboseala oamenilor afalți în tren și nici de condițiile din garnituri… Din păcate asta este România anului 2021 când aleșii nu fac absolut nimic pentru contribuabili.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here