Pe data de 20 decembrie 2023, Muzeul Național de Artă din Timișoara își va deschide porțile pentru un maraton cultural și acces cu program prelungit în cadrul expoziției “Brâncuși: surse românești și perspective universale”. Organizată de Muzeul Național de Artă din Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, finanțată de Consiliul Județean Timiș și susținută de o serie de sponsori importanți, expoziția găzduită de MNArT aduce în atenția publicului diferite etape ale parcursului artistic al lui Constantin Brâncuși.

Evenimentul coincide cu aniversarea zilei de 20 decembrie 1989, data la care Timișoara s-a scuturat definitiv de trecutul ei comunist. Va fi o bună ocazie de a reaminti oamenilor că marea tradiție libertară a anului 1989 își are rădăcinile în orașul de pe Bega, același oraș care, în anul 2023, și-a reconfirmat vocația europeană și aspirațiile pluraliste prin titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Așa cum a declarat și Alin Nica, Președintele Consiliului Județean Timiș, „Maratonul cultural de la Muzeul Național de Artă este dedicat celebrării datei la care Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România. Programul cultural derulat de Consiliul Județean pentru Timișoara, Capitală Europeană a Culturii, onorează Revoluția din 1989 și spiritul liber al timișorenilor, iar opera marelui Brâncuși ne ajută, acum, 34 de ani mai târziu, să ne eliberăm de lucrurile complicate și tulburi care nu ne aparțin ca și comunitate”.

De la deschiderea ei, pe 30 septembrie 2023, și până acum, expoziția Brâncuși a înregistrat un mare succes, cu peste 85.000 de bilete rezervate, fiind menționată sau recenzată de numeroase mass-media occidentale, de la Le Monde și Le Figaro, la The New York Times sau Frankfurter Allgemeine Zeitung dar și cunoscute trusturi media naționale și locale.

Programul prelungit pe care îl propune Muzeul Național de Artă din Timișoara pe data de 20 decembrie are legătură cu ideea de deschidere pe care au demonstrat-o timișorenii atât în 1989, cât și acum, în acest an. Este și o formă de prețuire a unui public care a demonstrat că-și dorește să frecventeze marea artă și să-și redescopere și prețuiască rădăcinile românești în creații cu valoare universală.

Maratonul cultural Brâncuși va începe, așadar, pe 20 decembrie de la ora 10:00, continuându-se până pe 21 decembrie ora 08.00, după următoarea structură:

10:00 AM – 20:00 PM (20 dec.): Program normal de vizitare, acces cu bilete care pot fi rezervate online din timp bilete.brancusi-2023.info, dar și cu bilete care se pot achiziționa direct de la casieria Muzeului Național de Artă Timișoara în ziua respectivă;

20:00 PM – 08:00 AM (20 dec. – 21 dec.): Acces gratuit pe baza unor bilete gratuite achiziționate de pe site-ul expoziției, bilete.brancusi-2023.info, începând cu vineri, 15 decembrie.

*Organizatorii menționează că vor fi disponibile doar 1.560 de bilete gratuite, precum și faptul că o persoană nu poate achiziționa mai mult de 2 bilete.

Este pentru prima dată în România când publicul larg poate admira în cadrul aceleiași expoziții lucrări cu o valoare inestimabilă din patrimoniul universal al artistului, precum: Sărutul, Măiastra, Pasărea în văzduh, Muzele (Dra Pogany și Muza adormită), Somnul, Peștele, Capul de copil, etc. Sculpturile sunt expuse alături de o selecție atent ghidată de fotografii și fragmente filmate de Constantin Brâncuși.

Expoziția „Brâncuși: Surse românești și perspective universale” este organizată de către Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, fiind finanțată de Consiliul Judeţean Timiş.

Articolul precedentFlorin Drăgan, reales pentru un nou mandat ca rector UPT
Articolul următorComunitatea Universității Politehnica Timișoara, în sprijinul copiilor defavorizați

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.