Marius Craina: Timișoara merită un medic primar (P)

Candidatul Pro România la fotoliul de primar al municipiului Timișoara, Marius Craina, este de părere că locuitorii municipiului de pe Bega vor schimbarea actualei administrații a orașului. Medicul primar susține că oamenii s-au săturat de promisiuni neonorate și de faptul că, în ultimii ani, cetatea de pe Bega a stagnat.

“În întâlnirile pe care le am cu timișorenii, am văzut foarte clar că locuitorii orașului sunt foarte nemulțumiți de direcția în care merge municipiul nostru. Am tot așteptat să vedem și noi o schimbare în bine. Să ajungem măcar la nivelul Clujului sau ca Oradea și Alba Iulia. De depășit, nici nu încape vorba, cel puțin nu cu actuala administrație. Se vede foarte clar că timișorenii vor o schimbare. Oamenii se plâng că sunt obligați să trăiască intr-un oraș murdar, poluat, cu o infrastructură pietonală dezastruoasă și cu o diferență enormă între cartierele orașului. Timișoara nu s-a dezvoltat echitabil și asta se vede cu ochiul liber”, spune dr. Marius Craina

Renumitul medic timișorean este de părere că cetățenii merită tot ce e mai bun, în primul rând pentru că oamenii nu vor altceva decât normalitate. “Timișorenii sunt oameni cu mult bun-simț. Nu au pretenții exagerate. Nu cred că e cu nimic ieșit din comun faptul că locuitorii orașului vor parcuri întreținute, locuri de joacă pentru copii, siguranță stradală, trotuare accesibile tuturor categoriilor sociale, unități de învățământ renovate, clase și laboratoare școlare dotate la standarde europene și, nu în ultimul rând, o mai bună asistență socială și medicală pentru persoanele vârstnice”, consideră dr. Marius Craina.

Candidatul Pro România pentru funcția de primar al municipiului Timișoara susține că este singurul candidat cu șanse reale de pe partea stângă a eșichierului politic și că, din pricina unor jocuri de culise, o alianță între Pro România și PSD nu a avut șanse de izbândă.

“Primesc o mulțime de mesaje din partea foștilor mei colegi din PSD care îmi spun că mă vor vota cu inima și sufletul deschis. Și ei știu că eu sunt singura șansă de pe partea stângă. De când am început ieșirile în teren, mulți dintre social-democrați au venit alături de mine, printre timișoreni, chiar în stradă și au împărțit pliante, asumându-și acțiunile și intenția de vot în favoarea mea. Le înțeleg și lor nemulțumirile și lipsa de perspectivă. Le mulțumesc pentru încredere și le promit că nu îi voi dezamăgi”, afirmă renumitul medic timisorean.

Dr. Marius Craina spune că Timișoara merită un medic primar! Un om care are în spate o experiență solidă, o carieră profesională de succes și o meserie nobilă!

“Timișoara are nevoie de un gospodar, care a demonstrat de-a lungul vieții că știe să lucreze cu oamenii, că știe să închege echipe și că are viziune. Administrația în interesul cetățenilor nu e lucru puțin. Timișorenii au așteptări mari de la cei pe care îi aleg. Îi aștept pe toți concetățenii mei la urne pe data de 27 septembrie și le spun doar atât: să pună ștampila pe cel mai bun și să voteze cu inima”, a conchis candidatul Pro România la funcția de primar al municipiului Timișoara.

Comandat de Partidul Pro România – Organizația Timiș.

Executat de SC MEDIA ONLINE SRL

CMF: 21200010.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here