Mașini ridicate din centrul orașului! Motivul? Au fost parcate pe pistele de biciclete

0
21

Polițiștii locali din Timișoara au dispus ridicarea mai multor mașini parcate pe pistele de biciclete, în zona centrală a orașului.

Agenții locali au aplicat 26 sancțiuni contravenționale, în ultimele zile, iar 3 autovehicule au și fost ridicate cu sprijinul SDM.

De asemenea, polițiștii au mai amendat 30 de bicicliști, pentru că au circulat în zonele în care acest lucru este interzis, în special în Piața Victoriei. Poliția Locală Timișoara atrage atenția atât conducătorilor auto cât și bicicliștilor să respecte legislația în vigoare pentru a evita sancționarea și chiar ridicarea în cazul autovehiculelor.

Totodată polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au acționat în zona stradionului Dan Păltinișanu, unde au existat date că este încălcată legislația în vigoare de către conducătorii auto. Astfel, în cadrul verificărilor au fost aplicate un număr de 55 sancțiuni contravenționale, cele mai multe fiind aplicate pentru nerespectarea indicatorului privind accesul interzis, oprirea sau staționarea pe pistele destinate bicicliștilor, dar și la turarea motoarelor, efectuarea de drifturi în zona stadionului.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here