Măsuri sporite de siguranță la frontierele de vest! Ce se întâmplă?

0
142

Polițiștii de frontieră sunt pregătiți pentru minivacanța de 1 Mai! Din experiența anilor trecuți în punctele de trecere a frontierei se estimează creșteri ale traficului de persoane și mijloace de transport. În aceste condiții, Poliția de Frontieră va menține toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare în vămi.  

Reamintim că, începând cu data de 07.04.2017, atât Poliţia de Frontieră Română, cât și autoritățile de frontieră ale statelor vecine din Ungaria și Bulgaria, efectuează verificări sistematice la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membre UE, ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen. Aceste verificări sistematice ce constau în verificarea documentelor de călătorie și consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră Timișoara.

Pentru fluidizarea traficului, s-a suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor. Totodată va fi folosită la maximum infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora. În funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz.

În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara va depune toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.

Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română, ce poate fi accesată pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here