Medicii rezidenți vor fi plătiți pentru gărzile efectuate

0
61

Medicii rezidenți vor primi bani pentru gărzile efectuate. Ministerul Sănătăţii a elaborat cadrul legal pentru plata gărzilor medicilor rezidenţi de anul I şi II. Proiectul de ordonanţă de urgenţă a fost înaintat Guvernului.

Astfel, noul act normativ prevede că medicii aflaţi în primii doi ani de pregătire în rezidenţiat pot asista medicul titular de gardă în afara programului normal de lucru şi pentru această activitate beneficiază de o indemnizaţie în cuantum de 140 de lei/gardă. Această indemnizaţie se va acorda pentru un număr de maximum două gărzi pe lună.

Potrivit Ministerului Sănătății, măsura se va aplica şi medicilor rezidenţi începând cu anul III de pregătire pentru activitatea prestată în afara programului de la norma de bază, care efectuează gărzi în spitale în care nu sunt organizate două linii de gardă în aceeaşi specialitate. Aproximativ 7.000 de medici rezidenţi ar urma să beneficieze de această indemnizaţie.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here