Cu ocazia Anului Nou vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Traian Stancu a transmis un mesaj timișenilor.

Un An Nou cu bucurii, sănătate, liniște și împliniri! La trecerea dintre ani, fiecare dintre noi ne facem bilanțul. Adunăm, la finele celor 365 de zile, bucurii, dar și tristeți, reușite, dar și eșecuri, zile bune, dar și zile pe care am vrea să le uităm. Pentru mine este important că am reușit, așa cum am promis atunci când am fost ales în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, să fiu un reprezentant al intereselor timișenilor în forul județean, să scot din impas, împreună cu echipa profesionistă a Adid Timis, gestionarea deșeurilor din județul nostru, să aduc mai aproape și să contribui la colaborarea instituțiilor care sunt responsabile de siguranța cetățenilor din cadrul Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP Timiș), să fiu mereu prezent acolo unde am fost solicitat și să fiu implicat în acțiunile importante pentru timișeni. Și în plan personal mă consider un om norocos, am o familie frumoasă, copii minunați, nepoței de care sunt foarte mândru și prieteni adevărați. Vă asigur că și în anul 2018 voi fi la fel de deschis la solicitările dumneavoastră și vă aștept orice propuneri sau sugestii. Vă doresc un AN NOU cu multe reușite, cu liniște și căldură alături de familiile voaste, cu sănătate și tot ce e mai bun și frumos. Vă mulțumesc pentru încredere! La mulți ani!!!„, transmite vicepreședintele CJT, Traian Stancu.

Articolul precedentSUPERSTITII de Anul Nou!! Vezi ce fac ROMANII in noaptea dintre ani
Articolul următorAccident la Timișoara: șapte persoane la spital, între care 4 minori, după ce două mașini s-au ciocnit

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.