Un grup format din şaptesprezece migranţi care erau călăuziţi de un român, depistat la frontiera cu Serbia.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare – I.T.P.F. Timişoara au depistat şaptesprezece cetăţeni din India, Bangladesh şi Pakistan care intenționau să ajungă ilegal în vestul Europei, cu sprijinul unui cetăţean român.
Călăuza, cetăţean român, este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
În data de 29.08.2021, în jurul orei 02.00, în baza unei informaţii deţinute la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, au identificat și oprit, pe comunicaţia Dudeştii Vechi- Sânnicolau Mare, în apropierea frontierei cu Serbia, un microbuz înmatriculat în Slovenia, condus de un cetăţean român în vârstă de 52 de ani.
La verificările efectuate asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că în interiorul microbuzului se aflau 17 cetățeni străini. Având suspiciuni cu privire la scopul prezenţei în zona de frontieră, persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituţiei pentru cercetări unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei 17 pasageri sunt cetăţeni din India, Bangladesh şi Pakistan, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 37 de ani. La cercetări, cetăţenii străini au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia, pe jos, fiind apoi preluaţi de către cetăţeanul român, din apropierea graniţei cu statul vecin, intenţionând să ajungă în municipiul Timişoara, cu ajutorul acestuia.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi de trafic de migranţi, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.