Un microbuz în care se aflau 20 de sirieni a fost oprit în trafic, noaptea trecută la Lugoj! Călăuza, un cetățean sârb, urma să primească o sumă importantă de bani pentru transportul acestora.

Șoferul microbuzului, dar și cei 20 de cetățeni strini au fost duși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.

”În data de 15.09.2020, în jurul orei 01.00, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara a fost primită informaţia de la Poliţia Lugoj, conform căreia în localitatea Lugoj, judeţul Timiş, a fost depistat un microbuz condus de un cetăţean sârb, în interiorul căruia exista suspiciunea că ar fi migranţi. Astfel, în cel mai scurt timp, la faţa locului s-au deplasat poliţişti de frontieră din cadrul I.T.P.F. Timişoara care, în urma controlului efectuat asupra microbuzului, au depistat în interiorul acestuia, douăzeci de cetăţeni străini. Având în vedere faptul că aceştia nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduşi la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră.

În urma cercetărilor polițiștii au stabilită că cei 20 de cetățeni străini, 17 adulţi şi trei minori, cu vârste cuprinse între 13 şi 35 de ani, sunt din Siria.

Aceștia le-au spus polițiștilor că au fost preluaţi de şoferul microbuzului dintr-o localitate din Timiş și trebuiau să ajungă în apropierea graniţei cu Ungaria, pentru ca mai apoi să treacă fraudulor frontiera.

Sirienii le-au mai declarat polițiștilor că urmau să plătească sume cuprinse între 100 şi 200 euro de persoană, călăuzei, în momentul în care ajungeau într-un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cei 20 cetățeni străini şi de trafic de migranţi faţă de şoferul microbuzului.

Articolul precedentInfrastructura rutieră și apă-canal, printre cele mai importante priorități ale administrației din Giroc
Articolul următorPresiune scăzută la apă, într-o localitate din Timiș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.