Poliţiştii de frontieră au depistat trei egipteni și un sirian, care au încercat să treacă ilegal granița.
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 15.30, poliţiştii de frontieră de la Sannicolau Mare, au depistat trei bărbați care încercau să intre în țară, pe fâșia verde, la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, în apropierea localităţii Valcani, din judeţul Timiş.
Pentru oprirea acestora, polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind executate două focuri de armă în plan vertical, moment în care cele trei persoane au fost reţinute şi conduse la sediul PF pentru cercetări.
În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt trei bărbaţi din Egipt, cu vârste cuprinse între 19 şi 34 de ani.
Cei trei sunt cercetați acum sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei trei urmând a fi predaţi unor lucrători din cadrul Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţi de Azil Timişoara, întrucât au solicitat o formă de protecţie a statului român.
Un alt migrant a fost prins în apropiere de localitatea Checea, la 500 m de linia de frontieră. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că persoana în cauză este cetăţean un sirian, în vârstă de 24 de ani, solicitant de azil pe teritoriul României.
Tânărul este cercetat acum sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cetăţeanul sirian fiind predat unui echipaj din cadrul Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţi de Azil Timişoara, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.