Migranți, prinși la frontieră în timp ce încercau să iasă din țară! Unde erau ascunși?

0
15

Poliţiştii de frontieră din vestul țării au depistat şapte persoane din Irak, Iran şi Afganistan care au încercat să iasă ilegal din ţară! Migranții erau ascunși într-un loc special amenajat în podeaua platformei remorcii unei autoutilitare.

În cusul zilei de ieri, polițiștii de frontieră de la Nadlac II au depistat un cetăţean bulgar, în vârstă de 45 de ani, conducând o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria, care transporta o platformă.

În urma controlului asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că platforma este mult prea înaltă, astfel, la un control amănunţit, s-a descoperit un compartiment special amenajat, împrovizat în podeaua platformei. Drept urmare, poliţiştii de frontieră au deschis spaţiul special amenajat de sub platformă, şi, în interior, au descoperit ascunşi şase adulţi şi un minor.

În urma verificărilor s-a stabilit că cei în cauză sunt trei cetăţeni irakieni, trei cetăţeni iranieni şi un cetăţean afganistan cu vârste cuprinse între 5 şi 28 de ani. La cercetări, conducătorul nu a dorit să facă declaraţii. Cei în cauză au declarat că intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

”Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului bulgar pentru trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun”, spun reprezentanții Poliției de Frontieră Oradea.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here