Castelul Huniade și clădirea în care funcționează Opera și Teatrul Național vor fi reabilitate de Ministerul Culturii.
Finanțarea se va face prin intermediul Institutului Național al Patrimoniului.
”S-a adoptat lista cu obiectivele incluse în programul național de restaurare, care este o listă foarte scurtă, din care două poziții sunt obiective de infrastructură culturală din Timișoara, Casteul Huniade și Teatrul Național – Opera Română. Deci, în mod oficial Ministerul Culturii, prin programul național de restaurare desfășurat de Institutul Național al Patrimoniului care începând din acest an, finanțează și supraveghează programul de restaurare a acestor două obiective culturale”, spune Ion Ardeal Ieremia, secretar de stat în Ministerul Culturii.
Reprezentanții Consiliului Județean consideră că este de bun augur această inițiativă, mai ales că la Castelul Huniade au fost o serie de probleme din momentul în care a început reabilitare, mai exact de 10 ani.
”Pentru Consiliul Județean e un lucru foarte important pentru că dacă reușim să finalizăm recepția lucrărilor la latura de NV, aveam o mare problemă la ceea ce înseamnă finanțarea pentru următorul proiect. A fost discuția de accesare a fondurilor europene, s-a încheiat acea axă și oricum nu erau suficienți bani pentru a realiza întregul obiectiv și astfel am luat decizia după ce am discutat cu domnul Ardeal Ieremia variante de finanțare, identificând și în programul de guvernare acest proiect pe șapte ani de zile, am depus proiectul la stadiul de solicitare de finanțare. Obligativitatea la momentul acesta este finalizarea lucrărilor la latura de NV a Castelului. Este greu să spun când se va întâmpla acest lucru, pentru că sunt foarte multe probleme, e un contract în derulare de aproximativ 10 ani de zile, la momentul acesta Muzeul Banatului a primit de la constructor solicitarea de a demara din nou procedura de recepție a lucrărilor”, spune președintele CJT, Călin Dobra.
Și Opera Națională va fi reabilitată. Momentan însă, nu se știe când vor începe lucrările. Însă acesta ar trebui să fie gata în 2021.