Motocicliștii au fost luați la bani mărunți de polițiști. Vezi cum s-a încheiat razia

Vineri noaptea, polițiștii Serviciului Rutier Timiş şi Biroului Rutier Timișoara au organizat o acțiune pe raza municipiului Timişoara, care a avut ca obiectiv prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectarii de către conducătorii de motociclete a legislației în vigoare şi creşterea gradului de dişciplină rutieră în rândul acestora.

La acțiune au participat polițiștii Serviciului Rutier Timiş, Biroului Rutier Timișoara, specialişti ai Registrului Auto Român și polițiști locali din cadrul Direcției Poliţiei Locale Timișoara. Polițiștii au controlat 35 de motociclete, 130 de autoturisme și au legitimat 150 de persoane.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 40 de sancţiuni contravenționale, 22 de sancţiuni fiind aplicate motocicliştilor.

Dintre acestea 37 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 (Republicată) privind circulația pe drumurile publice și 3 sancțiuni au fost aplicate motocicliștilor pentru folosirea în condiții de zgomot a echipamentelor de propulsie, conform prevederilor HCL 371/2007 modificată.

Au fost controlate tehnic 23 de motociclete de către specialiștii RAR, fiind identificate 8 motociclete cu deficienţe tehnice. Totodată, polițiștii au reţinut 4 permise de conducere şi au retras 8 certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here