Municipalitatea a impus paza unui centru situat în Parcul Industrial Freidorf

Spread the love

consilieri PMT

Municipalitatea timișoreană a impus paza Poliției Locale a unui alt obiectiv din oraș. Este vorba despre Centrul Regional de Competențe și Dezvoltare a Furnizorilor în Sectorul Automotive, situat în Parcul Industrial Freidorf.
Ieri în ședința de plen a Consiliului Local aleșii au avut de votat un proiect care prevedea acest lucru. Potrivit edilului Nicolae Robu, paza este necesară întrucât aparatura aflată în zonă este în valoare de 4 milioane de lei. “La Michelangelo, echipajele de Poliție au dat deja 34 de amenzi. Avem în orașul nostru indivizi certați cu normele de bună conduită și trebuie să le facem față. Trebuie ca în zonele sensibile să acordăm o supraveghere mai marcantă. Săptămâna trecută au fost furate trei statui, hoții au fost prinși, dar cu ce ne încălzește pe noi că ei vor fi pedepsiți? Cele trei statui au fost distruse, iar până se vor reface Timișoara va rămâne cu câteva socluri goale”, explică primarul Timișoarei, Nicolae Robu.
În final, s-a stabilit că începând de săptămâna viitoare zona în care se află centrul va fi păzită de Poliția Locală non-stop.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here