Alianța Liberalilor și Democraților Timiș continuă proiectul derulat privind profesioniștii și soluțiile pe diverse domenii ale orașului. Unul din specialiștii ALDE pe partea de legislație rutieră și trafic, Nicolae Istrat, consilier local la Făget, a fost invitat astăzi în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a adus în discuție sistemul defectuos de management al traficului, semaforizarea și problemele în ceea ce priveste traficul din Timișoara.
În 134 de intersecții au fost montate 230 de camere, iar în unele puncte au sisteme de detectare a celor trec pe culoare roșie. În plus, au fost montate 13 puncte cu radare de informare pentru șoferi. Sistemul de trafic management a fost pus în funcțiune de la începutul lunii iulie, însă mai mult îi încurcă pe șoferi, care se plâng de acest lucru.
Nicolae Istrat a lucrat 30 de ani în Poliția Rutieră. Astfel, fostul șef al I.P.J Timiș, este de părere că există deficiențe în managementul traficului rutier. Potrivit acestuia, este vorba despre marcajele pe drumurile publice, instalarea de indicatoare și semafoare, a căror orientare nu este destul de clară pentru șoferi. “Am luat parte la multe discuții, oameni din întregul spectru social, care se sesizează cu privire la unele nereguli. Dacă ar fi să trecem în revistă anumite aspecte pe care le-am întâlnit…Să începem cu un sens giratoriu situat în Calea Buziașului, la intrare în municipiul Lugoj, pe care nu l-am înțeles, pe un drum cu patru benzi de circulație, s-a plasat un sens giratoriu în axul drumului. Acel scuar blochează banda doi de circulație. La foarte scurt timp am avut și accidente. Un alt exemplu, în sensul giratoriu din calea Buziașului în fața AEM avem o stație de autobuz chiar în intersecție. Specialiștii ar trebui să știe că stațiile pentru mijloacele de transport în comun se amenajează după intersecție, la cel puțin 50 m. Oprirea, staționarea pe banda unu de circulație este interzisă”, a transmis Nicolae Istrat.
Referitor la semaforizarea din oraș, acesta consideră că „modernizarea este benefică și necesară în permanență. Semafoarele trebuie schimbate pentru că sunt vechi, lentilele s-au opacizat. Acum la cele noi lumina este vizibilă bine și pe timp de zi. (…) Trebuie să avem în vedere instalarea semafoarelor deasupra benzii de circulatie, deoarece e mai vizibil. (…) Apoi sunt acele cadre metalice pe care vor fi montate panouri de informare. Sunt benefice, acolo vor apărea informații utile, dar nu înțeleg de ce stâlpii verticali care susțin panourile sunt la mai puțin de un metru de acostament. Spre Șag e un drum european, la fel și spre calea Aradului”, a mai adăugat Nicolae Istrat.