Nicolae Robu a depus jurământul de primar al Timișoarei. Vezi ce gafă a făcut edilul

0
272

Nicolae Robu a fost învestit astăzi în funcția de primar al Timișoarei, după aproape o lună de la alegerile locale. Consiliul Local s-a reunit în ședința de plen pentru a vota comisiile de specialitate.

Nicolae Robu a depus în această după-amiază jurământul pentru începerea celui de-al doilea mandat de primar al orașului. „Jur să respect Constituția și legile țării și să fac cu bunăcredință tot ceea ce stă în puterile și în priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Timișoara. Așa să-mi ajute Dumnezeu”.

Acesta a fost nevoit să rostească de două ori jurământul, întrucât, din cauza emoțiilor a uitat să jure pe Biblie.”Am avut emoții pentru că structura mea lăuntrică e de om sensibil, ce pune suflet în tot ce face. Când ești la a doua investitură, ar trebui să fi mai detașat, dar eu, iată, nu am fost.Vreau să reiterez ce am spus la ședința de validare a consilierilor locali, cred că noi cu toții, împreună cu aparatul de specialitate al Primăriei avem datoria să servim interesele Timișoarei și timișorenii. Trebuie să punem în aplicare jurământul, să nu fie doar un angajament. A ne achita de acest angajament presupune și o detașare de interesa partidice, de grup sau personale”, a explicat edilul Nicolae Robu, după ce a depus jurământul.

Imediat au fost supuse la vot și comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Local Timișoara. Astfel, din Comisia 1 : pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe fac parte următorii consilieri locali: Radu Dimeca, Ciprian Mihok, Petronela Csokany, Gabriela Popovici, Ilare Bordeașu,

Comisia 2: pentru dezvoltare urbanistic, amenajarea teritoriului și patrimoniu: Lucian Căldărariu, Robert Kristof, Ștefan Sandu, Dan Idolu, Ioan Szatmari.

Comisia 3: pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț: Lorenzo Barabaș, Adrian Lulciuc, Alfred Simonis, Adrian Orza, Daniela Mariș.

Comisia 4: pentru administrațe locală, juridică, ordine publică, drepturie omului, și probleme ale minorităților: Lucian Taropa, Țundrea Luminița, Marius Dugulescu, Sorin Ionescu, Raluca Popescu.

Comisia 5: pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte: Grigore Grigoroiu, Adelina Târziu, Simion Moșiu, Ion-Ardeal Ieremia, Ioan Mateescu.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here