Nouă acţiune de dezinsecţie în Timişoara: aeriană şi terestră

Primăria Timişoara anunţă că, în perioada 19-30 septembrie 2022, se va desfășura o nouă acţiune de dezinsecţie. Activitatea demarează cu tratamente terestre de dezinsecţie pe domeniul public al municipiului Timişoara în perioada 19-25 septembrie, între orele 21-06, continuată cu aviotratamentul care se aplică dimineaţa de la răsărit până la ora 10 şi seara, după ora 17 până la asfinţit.

Prestatorul autorizat pentru efectuarea acestor lucrări este societatea Coral Impex SRL. Produsele folosite sunt Cymina Plus, având substanţă activă Cipermetrin, pentru combaterea ţânţarilor adulţi, atât pentru activitatea de dezinsecţie aeriană cât şi pentru activitatea de dezinsecţie terestră; Vectobac WG având substanţă activă Bacillus thrugiensis subsp. israelensis, pentru combaterea larvelor, pentru activitatea de larvicidare. Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate ( pesticide non-agricole), Tip 18 ( insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

„Rugăm cetăţenii să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor, în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor şi larvelor acestora, pentru a evita eventualele incidente neplăcute. Crescătorii de albine sunt rugaţi ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire; în caz contrar Primăria Municipiului Timişoara şi SC Coral Impex sunt absolvite de orice responsabilitate.

Menţionăm că organizarea, derularea şi participarea la activităţile edilitar – gospodăreşti constituie o obligaţie permanentă a consiliilor locale şi a primarilor, a autorităţilor şi instituţiilor publice, a agenţilor economici, cu sau fără personalitate juridică, precum şi a cetăţenilor.
Primăria amintește că se poate primi amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice în situaţia neefectuării lucrărilor de deratizare şi dezinsecţie imediat ce se constată apariţia de rozătoare (şoareci, şobolani) şi/ sau insecte (ţânţari, muşte, gândaci) şi neluării măsurilor de combatere a dăunătorilor din spaţiile proprii”, se arată într-un comunicat al Primăriei.

În cazul în care condiţiile meteo vor fi nefavorabile, perioada de desfăşurare a acestei acţiuni va fi extinsă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here