Unul dintre cele mai importante proiecte în domeniul sănătății, derulat în acest an de Primăria Timișoara, este construcția unui nou ansamblu de clădiri la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș, care a ajuns la un stadiu de realizare de 20%. 

Primăria Timișoara a alocat, în acest an, 45,2 milioane de lei pentru investiții în Sănătate, domeniu prioritar în politicile publice ale administrației municipale.

Unul dintre obiectivele de investiții se află la Spitalul de Boli Infecțioase și presupune construirea unui nou ansamblu, format din trei clădiri. Pentru extinderea și modernizarea ansamblului construit existent la Spitalul de Boli Infecțioase, etapa I – extindere centru de recuperare medicală respiratorie – lucrările în teren fiind începute efectiv în decembrie 2020.

Până în prezent au fost demolate mai multe corpuri de clădire: fânărie, grajd de animale, construcții anexă-depozit de carburanți, garaj, morgă și au fost realizate noi lucrări de construcții. Corpul care există rămâne la nivel de parter, Corp A va avea un etaj și un etaj retras, iar Corpul B va fi tot la nivel de parter. Se face astfel extinderea centrului de recuperare medicală respiratorie a Spitalului de Boli Infecțioase prin realizarea a două corpuri principale (A și B) articulate prin corpuri de legătură între ele și cu construcția existentă.

Corpul A: la parter: accesul principal, hol -sală de așteptare cu grupuri sanitare, frontdesk de interfață cu vizitatorii și bolnavii, zonă de cabinet investigații și tratament, serviciu de internare / externare a pacienților, legătura cu clădirea existentă; la etaj 1: saloane cu grupuri sanitare proprii și spații medicale; la etaj 2: o sală de conferință, o sală de curs și grupuri sanitare.

Corpul B (în regim arter), legat de corpul A, cuprinde spații de kinetoterapie, hidroterapie, salină, aerosoli, sală de mese.

Rezultă următoarele spații:

– corp C2 (existent) – Parter – reabilitat cu suprafața 266,86 mp

– corp A (nou) – P+2E- construcție nouă cu suprafața de 1772 mp

– corp B (nou) – Parter- construcție nouă cu suprafața de 655 mp

Corpurile de clădire vor fi racordate prin holuri, iar circulația pe verticală se va desfășura prin intermediul a 2 case de scară și 3 lifturi.

„Spitalul Victor Babeș a fost întotdeauna considerat un fel de Cenușăreasă a rețelei spitalicești din Timișoara. În ultimii doi ani am realizat cu toții ce important este să avem o rețea sanitară modernă, capabilă să facă față tuturor provocărilor. De aceea, am alocat sume importante de bani în acest an pentru investiții în domeniul sănătății și vom continua aceste investiții și în anii care urmează. În paralel, lucrăm și la cel mai important proiect în acest domeniu de decenii încoace, construcția unui nou campus medical, la periferia Timișoarei, prin PNRR”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

În cadrul noului ansamblu de la Spitalul Dr. Victor Babeș se vor construi 13 de saloane, 2 saloane de studii clinice, 5 cabinete medicale, sală de conferințe cu o capacitate de 50 de persoane, sală de curs pentru 70 de persoane, săli de kinetoterapie, aerosoli, salină, saună, spații cu destinații speciale.

Valoarea totală a investiției: 37 milioane lei (37.555.173 lei), inclusiv TVA. Durata: 24 luni. În prezent, stadiul de realizare a lucrărilor este de 20%.

Articolul precedentMuzeul Național al Banatului prezintă reconstituirea istorică – Cruciada înfrântă la Timișoara
Articolul următorTrafic întrerupt pe relația Timișoara – Orșova, după un accident rutier pe… defileu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.