meteo

Administrația Națională de Meteorologie ANM a emis, miercuri, o atenționare Cod Galben de caniculă și disconfort termic, valabilă în intervalul 6-7 august în 31 de județe și Municipiul București.  

Conform meteorologilor, joi, 6 august, și vineri, 7 august, în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea sudică a Moldovei, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35-37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

ANM precizează că, în după-amiaza zilei de miercuri, 5 august, local în sudul și vestul țării și izolat în centru, disconfortul termic se va accentua și local se vor înregistra temperaturi de 35-36 de grade.

În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, specialiștii ANM vor actualiza prezenta atenționare.

Articolul precedentAcțiuni de amploare a jandarmilor timișoreni în luna iulie
Articolul următorPrincipii sanatoase! Saracens Timisoara pune accent pe VIITOR. Vezi ce juniori au ajuns in Ronat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.