Nu se va pierde finanțarea europeană din pricina întârzierii lucrărilor din centrul istoric

Spread the love

Piata Unirii

Lucrările la centrul istoric nu sunt în urmă, iar municipalitatea nu va pierde finanțarea europeană, anunță edilul Timisoarei, Nicolae Robu. Acesta a anunţat că pietrarii s-au întors de la muncile câmpului şi lucrează din nou pe şantierele deschise în zona Cetate.“Eu pun presiune pe toți constructorii. Și pe cei cu tramvaiele am pus, dar termenul final era acum, la sfârșitul lunii iunie, la fel e și în cazul centrului istoric. Așa acționez eu, pun presiune pentru a-i face să lucreze în forță. A venit piatră pentru străzile Eugeniu de Savoya şi Lucian Blaga şi nu doar un transport. Acum se poate lucra, iar în Piaţa Unirii aţi văzut că s-a progresat semnificativ şi s-a ajuns la continuitate a pavajului de la un capăt la altul, de la Vasile Alecsandri şi până spre Tribunal. Acum se lucrează înspre Dom pentru că am vrea să terminăm toată platforma aceea şi apoi ultima parte, înspre Lenau”, a spus primarul Timisoarei, Nicolae Robu.

În plus, edilul a cerut o mai mare mobilizare pentru ca lucrarea să fie gata cât mai repede şi a primit promisiunea că aşa se va întâmpla. Termenul de finalizare a lucrărilor din Centrul Istoric este sfârşitul acestui an.

În ceea ce privește punerea în valoare a vestigiilor istorice, vă reamintim că în următoarele două luni, firmele ce se vor ocupa de realizarea lucrării vor trebui să găsească soluții care pot fi aplicate în centrul istoric al Timișoarei.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here