O femeie însărcinată în luna a opta şi soţul ei, ambii din Liban, depistaţi în timp ce intenţionau să intre ilegal în România

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat, la frontiera cu Serbia, o familie din Liban, soţ şi soţie, care intenţiona să intre ilegal în România, pe jos. Oamenii legii au constatat că femeia este însărcinată în luna a opta şi deoarece acuza probleme de sănătate (epuizare fizică şi uşoară hipotermie), a fost transportată de urgenţă la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Persoanele în cauză au fost preluate şi transportate la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, în vederea cercetărilor. Din primele verificări s-a stabilit că migranţii, soţ şi soţie, cu vârste de 25 respectiv 20 de ani, sunt din Liban. Aceştia au declarat că au trecut frontiera, pe jos, din Serbia cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei. Femeia era însărcinată în luna a opta şi acuza probleme de sănătate (epuizare fizică şi uşoară hipotermie) fapt pentru care poliţiştii de frontieră au solicitat ambulanţa, care a preluat-o şi transportat-o la spitalul din localitatea Jimbolia, pentru investigaţii de specialitate.

În cauză, a fost întocmită lucrare penală pentru săvîrşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, totodată urmând a fi anunţate şi autorităţile sârbe în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

1476434180160-51037-s4

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.